Ce este și ce face un medic radiolog?
Aceste două întrebări sunt un permanent subiect de dispută, atât între medici, cât și între pacienți. Istoric vorbind, medicul radiolog a fost mereu asimilat specialităților de laborator, fiind deseori perceput ca fiind tehnicianul acela din subsol care developează filmele. Aceasta preconcepție s-a format în zeci de ani de activiate desfășurată astfel, timp în care radiologia a constat doar în a efectua filme radiologice.
Marea schimbare în această profesie a venit odată cu inventarea computertomografiei (1969 - http://eureka.criver.com/the-invention-of-computed-tomography) și a rezonanței magnetice nucleare. Pentru aceste descoperiri s-au câștigat pe bună dreptate premii Nobel, pentru că au schimbat pentru totdeauna fața medicinei.
Pe vremuri radiologul lucra în subsol, la întuneric, descifrând lumini și umbre pe ecrane fluorescente. El primea radiația emisă direct în față, după ce ea trecea prin corpul pacientului și ecranul fluoroscopului, fiind expus tuturor efectelor secundare acestor expuneri. În prezent, radiologul lucrează la lumina zilei, în fața ecranelor computerelor, nu mai are contact direct cu razele X, iar imaginile sunt de o calitate extraordinară.
Procesele matematice și fizice care stau în spatele reconstrucției imaginii sunt atât de complicate, încât fără ajutorul computerelor, nu am putea face așa ceva. Munca radiologului din prezent este departe de a mai fi muncă de laborator, așa cum încă știu mulți pacienți.
În zilele noastre, medicul radiolog este în primul rând medic clinician. Acest lucru înseamnă că medicul radiolog trebuie să cunoască aspectele clinice ale bolilor, pentru că doar în felul acesta poate înțelege și poate alege cea mai potrivită investigație. Desigur, el trebuie să respecte ghiduri de bună practică, puse la dispozitie de societățile profesionale naționale sau internaționale (exemplu: https://www.myesr.org, ghid de practică elaborat de Societatea Europeană De Radiologie, cu adăugirile ulterioare).
Până de curând, medicul radiolog avea nevoie să cunoască patologii din toate domeniile medicale: medicină internă, neurologie, neurochirurgie, ortopedie, urologie, gastroenterologie etc., pentru că fiecare dintre aceste specialități are nevoie de imagistică.
Acest lucru implică un volum uriaș de cunoștințe de care au nevoie radiologii. Pe de altă parte, specialitățile din medicină amintite anterior, le permit specialiștilor respectivi să se focalizeze doar asupra uneii felii înguste din patologia medicală.
Din cauza volumului foarte mare de cunoștinte existente în prezent, a devenit imposibil pentru un radiolog să cunoască toate aspectele radiologice și imagistice ale tuturor specialităților medicale și chirurgicale. Așa că radiologia a început să se specializeze, iar denumirea ei s-a schimbat din radiologie (lucrul cu raze X), în radiologie imagistică medicală (raze X și alte modalități de captare a imaginii). Prin urmare, în prezent, în Europa și în lume (mai puțin în România), radiologia are o multitudinde de specialități: neuroradiologia, uro-radiologia, radiologia pediatrică, radiologia intervențională, radiologia abdominală, radiologia musculoskeletală.
Supraspecializările din radiologie-imagistică medicală
Fiind supraspecializat pe un anumit segment din radiologie, radiologul este mai eficient, are mai multe cunoștințe și este mult mai de ajutor medicului clinician care îi trimite pacienții la investigație. Este imposibil în zilele noastre să fii la fel de bine pregătit pentru domenii diferite, cum ar fi, de exemplu, imagistica creierului și imagistica musculoscheletală, ambele niște domenii foarte vaste de cunoștinte.
În Europa, există stagii de supraspecializare pentru fiecare dintre aceste domenii Ele durează de obicei un an. În alte țări sunt incluse direct în programa de rezidențiat, ca ultimul an din specialitate. Din păcate, în România acest lucru nu s-a facut și de aceea nu există supraspecializări oficiale în afară de radiologia intervențională și imagistica sânului. Supraspecializările se fac ad-hoc, adică acel medic radiolog-imagist care lucrează într-un spital de pediatrie, va deveni inevitabil un radiolog pediatru, fără a avea însă o hârtie care să ateste acest lucru.
Munca haotică pe care un medic radiolog o efectuează în spitalele de stat se datorează volumului uriaș de muncă, ce presupune uneori ca medicul să lucreze în paralel, pe mai multe aparate, pentru mai multe secții, de specialități diferite. Astfel, o perfecționare pe o nișă este foarte greu de realizat și dacă se face ia naștere ad-hoc, acolo unde este nevoie.
Pe de altă parte, munca în servicii medicale private nu permite nici ea o astfel de supraspecializare. Centrele imagistice sunt orientate spre profit și nu își pot permite să realizeze doar anumite examinări și își doresc ca medicii să aiba programul încărcat cu examinări din toate domeniile. Pe termen lung însă este mult mai profitabil să angajezi mai mulți profesioniști, fiecare pe nișa lui, care lucrează rapid și bine pe ceea ce știe să facă mai bine, comparativ cu medici care știu puțin din toate, la un nivel profesional scăzut. Gândirea pe termen lung în epoca vitezei este ceva rar implementat și nu prea multa lume dorește să o facă.