Realizarea imaginilor și interpretarea lor

Este cea mai simplă și în același timp cea mai complicată etapă și depinde de examinare. Fiecare tehnică prezintă dificultățile ei:

Prin urmare, în afară de ecografie, achiziția imaginilor cade în sarcina asistentului de radiologie sau tehnicianului CT/RM.

Medicul radiolog este prezent acolo unde există probleme complexe, când tehnicianul CT/RM are nevoie de ajutor.

Din păcate, în Romania există cutuma ca pe post de operatori/tehnicieni CT/RM să fie utilizați rezidenți de an mare sau specialiști tineri, care nu au dat examenul pentru competența de CT/RM. Este probabil un lucru unic în Europa ca medicii aceștia să facă o muncă subcalificată.

În spitatelele de stat șefii departamentelor preferă să aloce aceasta muncă rezidenților din mai multe motive: sunt ieftini și la îndemână. Din punct de vedere strict financiar, dacă spitalul angajează un operator, ar trebui să-l plătească din bugetul spitalului, pe când medicul rezident este plătit din bugetul Ministerului Sănătății. În plus, medicul rezident este mai bine pregătit și pe lângă munca de operator, el are capacitatea de a detecta patologia și de a ajuta medicul specialist în redactarea unui rezultat. În realitate această abordare este mult mai costisitoare pentru că utilizează timpul unei persoane foarte calificate pentru o muncă necalificată, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Statul la consola aparatului dând comezi “trageți vă rog aer în piept, dați-l pe tot afară, nu mai respirați etc.” irosește extrem de mult timp din pregătirea teoretică a medicului rezident, timp în care ar trebui să citească, să privească cazuri gata făcute sau să fie instruit de către medicul care îl pregatește.

În spitalele sau clinicile private, considerentul este tot financiar, un rezident cu salariu mic de la stat va primi un salariu mai mic decât un tehnician bine pregătit și nu va avea beneficii majore în ceea ce privește pregătirea sa.

Cu toții am trecut prin asta, nu cred că a scapat nimeni, nici eu, nici colegii mei. Este evident că stând zi de zi la consolă înveți ceva. Însă cunoștințele acumulate astfel sunt mult mai puține decât cele pe care rezidentul le-ar căpăta dacă s-ar pregăti teoretic și practic în specializarea sa.

Procesul de interpretare a imaginilor este de fapt esențialul muncii medicului radiolog. El integrează în creierul său imaginile de pe ecran, le compară cu imagini văzute în timpul carierei sale, potrivit experienței sale, integrează imaginile și cunoștintele teoretice și în final, oferă în scris un diagnostic imagistic.

Contrar credinței pacienților, diagnosticul imagistic este exact ceea ce îi spune numele, un diagnostic din punct de vedere al imaginii obținute și interpretate. Deși medicii radiologi au datoria să cunoască și să întrebe pacienții informații clinice despre simptome, istoricul bolii, pentru a se orienta mai bine în ceea ce privește diagnosticul, în final ei oferă un diagnostic imagistic.
Medicul curant, cel care trimite pacientul pentru investigație, adună informații din mai multe surse - analize de laborator și investigații imagistice pe care le corelează cu examenul clinic efectuat de el și, în final, pune un diagnostic final pe baza căruia recomandă un tratament.

Diagnosticul imagistic este doar o fațetă a diagnosticului final. Medicul radiolog trebuie să explice aceste lucruri pacienților, care după ce primesc un rezultat întreabă ce tratament trebuie să ia. Ei trebuie îndrumați spre medicul care i-a trimis, pentru că acesta este cel care centralizează toate informațiile, inclusiv rezultatul radiologic/imagistic și este cel care stabiliște diagnosticul final și tratamentul.

Este important ca rezulatul scris să fie inteligibil pentru medicul clinician, « o imagine valorează cât o mie de cuvinte ». E uneori dificil să extragi lucruri evidente în imagine și să le descrii în așa fel încât și clinicianul să “vadă” ceea radiologul vrea să spună. Într-un fel acesta găsește imaginile relevante pentru diagnostic și le traduce în cuvinte pentru medicul clinician. În plus, trebuie să facă o traducere suplimentară pentru pacient. Aceștia nu înțeleg de obicei limbajul radiologic, medical, de aceea este nevoie să li se explice în termeni simpli ce s-a găsit de fapt. Deseori aceștia cer să primească rezultatele cu descriere “mai pe înțelesul pacienților”. Deși este lăudabil ca pacienții vor să înțeleagă ce li s-a găsit, radiologul trebuie să folosească un limbaj medical, care sa fie înțeles corect și fără dubii de următorii medici care vor utiliza acest raport în diagnosticul final.

Care sunt elementele de care are nevoie un medic radiolog pentru a oferi un rezultat corect:

Ce facem atunci când ne întâlnim cu situații noi, necunoscute, când ceea ce vedem pe ecran nu seamănă cu nimic de ce am văzut până acum? Lucrăm în echipă. Primul pas este recunoașterea faptului că avem nevoie de ajutor, lucru deloc ușor cum pare, pentru că orgoliul stă deseori în cale. Cert este ca deseori sfatul cuiva mai experimentat sau poate doar a unui alt medic, indiferent de experiența sa, cu o privire din alt unghi, un ochi mai odihnit, poate să ne ofere o perspectivă nouă și surprinzătoare asupra diagnosticului.

Există desigur situații în care este nevoie de alte investigații imagistice în completare. Nu este deloc anormal să avem nevoie de o radiografie după rezonanța magnetică, pentru a confirma sau nu prezența unei calcificări sau a unei ecografii după un CT, pentru a confirma prezența în ficat a unui hemangiom.

Pacienții înțeleg greu aceste lucruri pentru că marketingul deformează mult lucrurile și “vând” rezonanța magnetică ca pe cea mai performantă investigație posibilă. Des mi se pun întrebări de genul : “de ce mai este nevoie de o radiografie după RMN”.

Pacienții trebuie informați și educați că nicio investigație imagistică nu este perfectă, nu este totală, nu aduce răspunsul la toate întrebările. Ele sunt complementare, adica aduc informații care completează imaginea de ansamblu.

Rolul radiologului este acela de a alege calea cea mai scurtă pentru diagnostic, calea care oferă cele mai multe date din prima invetigație, fără a pierde timpul sau a investi mulți bani, fiind în același timp cea mai puțin nocivă pentru pacient.

Din acest motiv există ghiduri cu criterii pentru fiecare boală și investigație, ghiduri care stabilesc un algoritm individual. Acestea ne fac viața mai ușoară pentru că ele sunt creeate pe baza medicinii bazate pe dovezi, pe studii de lungă durată, validate de specialiști multipli, în echipe multidisciplinare. Deși de-a lungul timpului acești algoritmi au devenit automatizați, radiologul trebuie să consulte aceste ghiduri periodic, pentru validare, căci unele din informațiile noi le contrazic pe cele vechi.

În România există un singur ghid de acest fel, care este mult învechit, cu toate acestea este un suport bun, atât diagnostic, cât și medico-legal. De ce pomenesc cuvantul medico-legal? Uneori este nevoie să justificăm alegerea unei metode, iar aceste ghiduri ajută medicul radiolog în această decizie și justificarea ei.

Conform legii actuale, medicul radiolog are dreptul să schimbe indicația inițială dată de un medic clinician (de exemplu, să recomande un RMN de pelvis în loc de un CT de pelvis), pentru că el cunoaște mai bine care sunt informațiile pe care le poate oferi cu o metodă sau alta precum și efectele adverse ale fiecărei investigații.